Rate this post

Oricât de mult preț ai pune pe sinceritate, cel puțin o minciună (ți-)ai spus de azi dimineață.

Că nu poți să-ți începi ziua fără o ceașcă de cafea.

Sau că ai timp să faci tot ce ți-ai pus pe lista de to do.

Subtil, nu? 🙂

Și nu te-ai gândit că sunt minciuni. Până la urmă, ce rău ar putea să facă?

Dar problema cu minciunile nu este că fac rău. Ci că ascund jumătate de adevăr.

Dacă mâine dimineață ai afla că ai câștigat 3 milioane de dolari la loto, dar ca să primești suma trebuie să dai la schimb cafeaua de mâine dimineață, nu ți-ai mai putea începe ziua?

Cel mai probabil ai avea mai mult spor decât într-o zi normală. 🙂

Probabil știi deja că pentru creier nu este mare diferență între realitate și imaginație.

Dacă te rog să te gândești acum că iei o lămâie, o tai în două și o storci într-un pahar, gura ți se va umple de salivă.

Pentru creier, nu contează că nu ai făcut asta în realitate. Simplul gând despre lămâie l-a activat să transmită semnalele necesare în corp ca să te pregătească pentru sucul de lămâie.

Asta înseamnă că mai mult decât realitatea propriu-zisă contează percepția noastră despre ea.

Și, după cum tocmai ai văzut, percepția poate să fie deseori înșelătoare. Așa că ți-am pregătit un articol cu 3 minciuni pe care ni le spunem cu toții uneori, și cum să nu o mai facem.

#1. Ceea ce simt este adevărat

Pentru că am crescut într-o societate care nu prea a încurajat explorarea emoțiilor, deseori confundăm modul în care ne simțim cu adevărul.

„Dacă mă simt inconfortabil să vorbesc în public, adevărul este că nu sunt un public speaker bun.”

„Dacă mă simt bine petrecând timp cu partenerul meu, adevărul este că mă aflu în relația potrivită.”

De fapt, mulți public speakeri buni simt disconfort înainte de a livra un discurs. Și mulți parteneri în relații nepotrivite se simt bine unii cu ceilalți.

Ghidându-ne după simțire, ajungem să căutăm lucrurile care se simt „bine” și să fugim de lucrurile care se simt „rău”.

Strategie care, istoric vorbind, s-a dovedit a fi ineficientă. 🙂

Până acum, niciun om nu a reușit să fugă de tot disconfortul pe care l-a întâlnit.

Dar foarte mulți oameni și-au creat disconfort în încercarea de a fugi de el.

Cum să nu îți mai spui această minciună?

Prima dată, fă diferența între emoție și percepția care ți-a declanșat emoția.

Ia un context în care te-ai simțit fain și din care nu ai mai fi vrut să pleci. Ce anume te atrăgea în acel context?

Conexiunea dintre oameni?

Posibilitatea de a performa așa cum îți place?

Prezența unei persoane anume?

Identifică acel un lucru care, dacă nu ar fi fost acolo, contextul n-ar fi fost unul deosebit pentru tine.

Apoi, fă la fel și cu un context în care te-ai simțit incomod. Ce anume respingi la acel context?

Dacă ai avea posibilitatea, ce ai schimba la el ca să nu te mai simți incomod?

Poate niște întrebări pe care ți le-a adresat cineva?

Prezența unei persoane anume?

La fel, identifică acel un lucru fără de care experiența ar fi fost una ok, nu neplăcută.

Pe măsură ce faci acest exercițiu cu mai multe contexte, o să-ncepi să faci mai ușor diferența între emoție și declanșatorul ei. Eu îți recomand să ajungi la cel puțin 50 de exemple.

#2. Vreau să-mi controlez emoțiile

A doua minciună pe care ne-o spunem este că ne putem gestiona emoțiile.

Ne dorim să nu ne mai bâlbâim când trebuie să vorbim în public, și să nu mai țipăm când cineva „ne calcă pe coadă”.

De fapt, mulți dintre clienții mei din coaching au venit spunând că vor să-și controleze mai bine emoțiile.

Însă emoțiile, prin definiție, nu pot fi controlate.

Ele sunt un rezultat, un fruct.

Ce poate fi controlat, în schimb, este percepția care generează emoția.

De exemplu, dacă percepția ta despre locul de muncă e una pozitivă, vestea unei concedieri te-ar întrista.

Dar dacă percepția ta este una negativă (și tu oricum voiai să pleci) aceeași veste te-ar mulțumi.

Oricât ai încerca să-ți controlezi emoțiile, nu vei putea să ai o stare bună la aflarea unei vești proaste, și nu vei putea să ai o stare proastă la aflarea unei vești bune.

Și nu e natural să o faci.

În schimb, ce poți face este să-ți recadrezi percepția despre ce înseamnă „vești bune” și „vești proaste”.

Cum să nu îți mai spui această minciună?

Mută-ți atenția de pe emoție, pe percepție.

De exemplu, dacă te simți încântat de ultima promovare la job, ce percepi că a adus bun în viața ta?

Sau, dacă te simți rușinat că ultimul proiect nu a avut succesul pe care îl așteptai, ce percepi că a adus neplăcut în viața ta?

La fel ca la exercițiul anterior, îți recomand să găsești cel puțin 50 de contexte cu emoții pozitive și 50 cu emoții negative.

Deși exercițiul nu este complet pentru a-ți transforma percepția, este suficient pentru a te obișnui să faci diferența între emoție (care nu poate fi schimbată) și percepție (care poate fi schimbată).

#3 Nu am trecut prin nicio traumă, deci nu am bagaj emoțional

Credința că nu avem bagaj emoțional este, în sinea ei o traumă.

Este un mecanism de protecție prin care ne-am intelectualizat experiențele și emoțiile, în loc să le procesăm și să le integrăm.

Ca tot ceea ce există, această minciună ne servește.

În primul rând, ne protejează să luăm contact cu părțile noastre întunecate. Cu ce vedem rușinos în noi, cu lucrurile pentru care ne simțim vinovați, cu nedreptățile pe care le-am trăit.

Asta ne conservă energia și ne protejează de durere.

Așa cum am zis mai sus, creierul nu face diferența între realitate și imaginație.

Dacă povestesc despre momentele rușinoase din viața mea, asta înseamnă pentru creier să le retrăiesc acum. Deci să retrăiesc și durerea de atunci. Iar asta nu prea sună a petrecere. 🙂

Credința că nu ai bagaj emoțional te ajută să supraviețuiești. Însă te limitează să trăiești acea viață împlinită pe care ți-o dorești.

O vorbă care îmi place mult spune că „You have to feel it, to heal it”.

Și deseori le spun clienților că atunci când vor găsi în ei puterea să scoată la lumină acel lucru neplăcut, abia atunci se pot elibera de el cu adevărat.

Cum să nu-ți mai spui această minciună?

Pentru fiecare din întrebările de mai jos, găsește cel puțin 30 de răspunsuri.

Cum mi-a servit până acum să fiu indiferent față de bagajul meu emoțional?

Cum mă limitează în obiectivele mele să nu dau atenție laturii mele emoționale?

Apoi pune în balanță avantajele găsite la prima întrebare și dezavantajele găsite la cea de-a doua.

Ce îți asumi mai departe?

Continui să-ți ignori bagajul și să te prefaci că nu este acolo? Sau începi să-l despachetezi, buzunar cu buzunar?

Dacă decizi să „despachetezi”, te invit să rezervi o sesiune inițială.

Nu pentru că singur nu te-ai descurca. Dimpotrivă, tu ești cel care-și cunoaște bagajul cel mai bine.

Ci pentru că de unul singur s-ar putea să despachetezi mai mult decât ai nevoie pentru început, iar asta să te descurajeze.


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder